povestea noastra incepe undeva in vremuri ancestrale in care nu existau formatiunile sociale de acum insa in care se conturau perfect sefii, lingaii, fraierii si alte animalute de pus in vitrina … pe zid, sau probabil ar fi mai bine spus… la zid?! deci se facea ca a fost odata (ca niciodata si da doamne nici sa nu mai fie vreodata… desi va fi ca n’ai ce’i face moas’sa ma’sii de treaba) un castel. a fost, ca nu se stie daca va mai fi pana la sfarsitul povestii.

deci. a fost odata un castel frumoooooooooos de nu aveai ce’i zice. nici nu avea rost sa ii zici ceva ca imediat venea stapanul castelului si iti taia macaroana. si castelul nu era construit intr’un varf de deal ca in povestile cu zmei si zane. nu, nu , nu. castelul era rebranduit si renovat. fusese un fel de ceva intre vila si castel, mai mult spre vila, si statea in curul castelului rezidential de unde domnea al mai smecher dintre smecheri peste tot tinutul. dar pe noi asta ne intereseaza prea putin. treaba noastra este castelul din spatele curtii. si castelul nostru era un fel de parte a partii unui intreg ca functie si dimensiuni. era acel tip de castel care daca este e ok daca nu este e la fel de ok daca nu chiar mai ok.

castelul avea domeniul sau de stapanire pe care domnea ca vai de lume. ce e drept candva stapanii fusesera oameni de vaza si facusera ceva ca acest mic castel sa aiba un rost insa acum este un fel de par pe picioare la mai putin de 1 cm. nici nu poti sa il epilezi si arata ca dracu’.

in castel traia… adica locuia, conducea, centra si dadea cu capul Capcaunul. capcaunul era un gagiu de treaba de un metru si o flegma, plin de complexe si frustrari. dintre toti capcaunii el era cel mai tanar si al mai mic si nu reusea nicicum sa se impuna in fata mai marilor domeniului, asta fara sa mai discutam de ce se petrecea in curtea propriului lui castelut (nu stiu daca asta e diminutivul dar in definitiv nici nu conteaza… e povestea mea cu diminutivele mele ) capcaunul era amorezat de o carca de vreme de omul sau de incredere… singurul om din tinut in afara de inca unul. capcaunul nutrea in secret sentimente nu tocmai platonice pentru ea… maricica (cu m mic ca mai mult nu merita). Capca, cum ii placea maricicai sa il alinte, statea la el in tron, in podul castelului, ca deh, castelutul nu era prevazut cu turn separat pentru biroul suveranului (domeniul statea prost cu furnizarea de servicii si nu reusea sa isi plateasca toate darile care sustineau traiul bun al suveranului si al dragostei lui, maricica) si dadea directive care mai de care mai profund analizate si mai de necesitate imediata.

Capca avea si un consiliu de lorzi sau loarde, ca varia in functie de dispozitiile sale, si acest consiliu era… degeaba. dar Capca nu isi pierdea vremea cu gandurile astea. el vroia consiliu si avea dom’ne consiliu si cui nu ii placea putea sa il pupe in cocoasa. caci Capca avea o cocoasa splendida. indelung pituluita si ingrijita, cocoasa lui se intindea de la gat pana la soldurile frumos lucrate la sala si masaj (da aveau salon atunci care e problema?!). cocoasa se incheia intr’un frumos peisaj dorsal semanand cu doua dealuri de peste 1000 de metri (nu erau chiar munti ca erau rotunde) care se continuau cu picioarele de caprioara (paroase nu frumoase) de dimensiunile trunchiurilor de stejari batrani. gratios ca o gazela, Capca se plimba aiurea prin castel pufaind si stramband din nas sau gura depinde cum ii venea. dar nu se stramba ca vroia el ci pentru ca suferea de o boala grava. era victima sindromului de TFC (Tiran F**** in Cur) si ca urmare a acestei groaznice boli, avea fel de fel de ticuri si iesiri penibile. dar supusii se obisnuisera deja si incercau pe cat de mult posibil sa il ajute. cum sa il ajute?

pai de cele mai multe ori supusii se gandeau la el:

- dar oare cat mai traieste? spunea Kobahama.

- iti spun eu sigur ca murim toti si pica tot domeniul pana sa moara el… suspina rumegand posmagi Menehuna.

- ei nu va mai faceti voi atatea probleme ca are grija maricica sa ii tina de urat si daca murim noi, adauga Disir etern loial castelutului, sperand la zile mai bune. ssst… maricica.

desi pe vremea aia nu existau tigari, maricica avea ea niste frunze pe care le invelea in foi de porumb si vara afuma tot domeniul. si cand era pauza maricica iesea sa se aeriseasca. in fine in masura in care se putea  numi aerisire ce facea ea. cand maricica iesea din castelut toata gloata intra inapoi… nimeni nu voia sa o deranjeze sau mai mult, sa ii dea ceva de inteles, ca imediat maricica isi facea datoria si fugea mai repede ca porumbeii voiajori cu epistola sub forma de proces verbal cu iz de tabloid la Capca. radio sant era mic copil cand venea vorba de informare. daca voiai sa stii ce se petrece in jurul castelutului trebuia neaparat sa treci pe la maricica. si supusii si gloata, toata lumea se ferea de maricica. mai avea ea maricica cate un amic pe ici pe colo… mai un pitic mai un troglodit mai una mai alta din astia sa se asemene cu firea ei… insa si ei o sabotau de cate ori aveau ocazia. de aceea maricica s’a refugiat in amorul nestramutat al lui Capca. ea evident ca avea acasa un barbat care o batea mai des ca rasaritul soarelui si care o pulaia si ii spunea de dulce de cum o vedea in capatul ulitei insa maricica este o eroina si indura ca atare tot…

dar sa revenim la castelut. ca despre el este vorba in acest capitol. deci acest castelut se numea Kakorg si voia sa fie parte vitala a Kakroa. toate domeniile Kak se adunau intr’un mare tinut denumit generic Mondkak. ei acum Mondkak’ul avea un scop clar definit si isi facea treaba foarte bine in tinuturile indepartate ale planetei dar cum tot ce este foarte mare este si foarte greu de controlat, domnitorii, deveniti tot mai des tirani ai castelutelor si castelelor Kak o cam luasera razna.

si aici incepe de fapt povestea noastra cu Capca (tiranul complexat suferind de STFC), maricica (pupatoare in dosuri, singurul om al povestii noastre), Kobahama (piticania prietenoasa pe care nu vrei sa o calci pe coada), Disir (zanul – da este o zana barbat, therefore zan- fidel caselor in care sta) si Menehuna (un fel de half breed foarte harnic si plin de initiativa).

dar despre aventurile lor in episodul de maine